Mircea Rednic (62 de ani) are din nou probleme de sănătate și din nou la inimă.
Din informațiile ProSport, antrenorul echipei UTA s-a simțit rău după meciul cu Poli Iași, de luni seara, a ajuns la Serviciul Urgențe de la Spitalul Clinic Județean Arad, unde i s-au făcut ceva investigații.
S-a simțit mai bine și a fost lăsat acasă pe semnătură și promosiunea că astăzi se va întoarce la spital.
Așa cum a promis, tehnicianul de 62 de ani s-a dus la spital, neparticipând, astfel, la antrenamentul echipei sale.
Aici, Cristian Dină, medicul care l-a operat și în urmă cu un an pe Mircea Rednic l-a băgat direct în sala de operații și i-a mai montat două stenturi.
Din informațiile noastre, fostul internațional e bine, va sta internat încă o zi-două, deși el vorbește deja despre revenirea la antrenamentele UTA-ei încă de mâine.
Așadar, Rednic are montate în acest moment patru stenturi la cord și cu toate s-a ales după trăirile avute pe banca UTA-ei. Primele cu ocazia succesului cu FCSB din finalul lunii august 2023 și cele din urmă, după cele de aseară, cu ocazia remizei cu Poli Iași (scor 0-0).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER